Relaţii cu publicul

Căutare în ştiri

Servicii ON-LINE

Primăria Lugoj

Consiliul Local

Documente publice

Achiziţii Publice

Compartiment Investiţii

Evidenţa persoanelor

Compartiment Mediu

Protecţie civilă

Poliţia locală

Casa de Cultură

Despre oraş

Alte informaţii

Știri

Drept la replică în urma articolului care conține informații false, publicat pe site-ul „Lugojeanul” cu titlul „Răspuns ilar al primăriei din Lugoj după articolul cu cele 40 de sticle de vin publicat de Lugojeanul”

  Considerăm că articolul la care facem referire a fost unul de opinie și nu o știre, însă deoarece acesta conține mai multe neadevăruri și informații false, pentru o corectă informare a opiniei publice lugojene, măcar o parte dintre acestea trebuie corectate și clarificate.

  Prin acest drept la replică nu dorim să îngrădim dreptul la liberă exprimare a persoanei care a scris articolul, aceasta având libertatea să emită opinii despre orice.   

  1. Afirmația autorului cum că activitățile culturale, sportive, întâlniri cu delegațiile din străinătate sau de orice altă natură au fost anulate pentru acest an, este o informație falsă. Conform Hotărârii nr. 26 /28.05.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, din 1 iunie, pot fi organizate în aer liber spectacole, concerte, festivaluri publice precum și alte evenimente culturale, cu cel mult 500 de spectatori, dar cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Tot din 1 iunie se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Ca exemplu, informăm autorul că în data de 6 iunie formația CARGO a susținut un concert în Piața Libertății din Timișoara.

  Articolul inițial la care am făcut dreptul la replică, făcea o legătură vădit tendenţioasă între data achiziţiei celor 40 de sticle de vin şi ziua de naștere a primarului municipiului Lugoj chiar în titlu: „Primăria Lugoj cumpără 40 de sticle de vin personalizate, cu câteva zile înainte de ziua primarului Boldea”. Odată ce am explicat că livrarea sticlelor de vin personalizate se face în ultima săptămână a acestei luni dreptul nostru la replica, aşa „ilar” cum vă permiteţi să-l catalogaţi, demontează insinuarea la care aţi recurs în acel articol tendenţios.   

  2. Afirmația autorului că Biroul Management, Proiecte, Programe nu a realizat nici măcar un proiect în ultimii 5 ani care să îmbunătățească viețile lugojenilor, ne confirmă faptul că autorul a analizat în mod superficial activitatea biroului. Autorul ignoră comunicatele de presă ale primăriei Lugoj prin care se aduc în atenția cetățenilor mai multe proiecte cu fonduri europene câștigate doar în acest an. Cetățenii orașului se pot informa despre aceste proiecte pe site-ul primăriei Lugoj la secțiunea „Proiecte cu finanțare europeană”. Amintim autorului că în perioada 15 -17 aprilie 2020 chiar site-ul „Lugojeanul” a promovat proiectul nostru privind achiziționarea celor 9 autobuze electrice. Un alt exemplu ar fi faptul că în 5 iunie 2020 site-ul dvs publica articolul cu titlul: „Primăria Lugoj a câștigat o finanțare europeană de 6,7 milioane lei pentru o nouă sală de sport la Liceul Tehnologic Valeriu Braniște”.

  Acestea sunt doar două exemple recente. Deontologia profesională vă obligă să evitaţi afirmaţii care se pot dovedi neadevărate. Un neadevar descalifică munca unui jurnalist.

Liviu Savescu

Șef Birou Management, Proiecte, Programe

Ultimele zece Știri: