Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt. Autoritățile intervin pentru remedierea pagubelor
Clic pe imagine pentru a mări
În urma vântului puternic din această dimineață, mai multe zone din orașul Lugoj au fost serios afectate. Un acoperiș a căzut parțial pe strada Olari, Micro 1, iar în mai multe cartiere au fost doborâți copaci care au avariat mașini și au afectat rețelele electrice. Din fericire, autoritățile au anunțat că nu sunt victime în urma acestor incidente.
Pentru remedierea rapidă a situației, echipele de la Spații Verzi, angajații Societății de Administrare a Patrimoniului Lugoj și ISU au intervenit deja pentru a îndepărta copacii căzuți și pentru a rezolva urgențele. De asemenea, autoritățile au anunțat demararea unei acțiuni urgente de toaletare a copacilor, începând de săptămâna viitoare, având în vedere că aceștia nu au fost tăiați sau întreținuți de ani de zile și reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora.
Pentru prevenirea unor incidente similare în viitor, se va colabora cu echipe de alpiniști care vor realiza toaletarea arborilor periculoși din zonele urbane.
În acest context, autoritățile fac apel la cetățeni să fie precauți și să evite deplasările în zonele afectate, pentru a preveni orice alte evenimente neplăcute.
22.11.2024