Clic pe imagine pentru a mări
Magia Crăciunului a cuprins Lugojul! Am dat oficial startul Sărbătorilor de Iarnă cu deschiderea Târgului de Crăciun, un loc unde tradițiile prind viață, iar bucuria sărbătorilor se simte la fiecare pas. Luminile, colindele și atmosfera festivă ne-au adus împreună, ca o mare familie. A fost o seară plină de emoție, iar spiritul sărbătorilor ne-a umplut inimile.
Un moment special a fost deschiderea patinoarului din Parcul „George Enescu”, unde copiii au fost adevăratele vedete! Zâmbetele lor molipsitoare și entuziasmul au făcut ca atmosfera să fie cu adevărat magică. La fel de frumos a fost să vedem părinți și bunici alături de cei mici, bucurându-se împreună de această perioadă specială. Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de magia sărbătorilor și să petreceți momente frumoase pe gheață!
Totodată, nu uitați să vă faceți poze cu zânele noastre fermecătoare, meșteșugite cu grijă de angajații de la Spații Verzi Lugoj! Ele vă așteaptă nerăbdătoare să vă aducă un strop de magie. Iar dacă vă este frig, un ceai cald se potrivește de minune în această atmosferă de poveste.
Mulțumim din suflet lugojenilor care au venit în număr atât de mare să ne fie alături. Să păstrăm acest spirit viu în fiecare zi!
Vă invităm să vedeți în galeria de mai jos cum a fost atmosfera!
13.12.2024