Relaţii cu publicul

Căutare în ştiri

Servicii ON-LINE

Primăria Lugoj

Consiliul Local

Documente publice

Urbanism

Buget local

Achiziţii Publice

Compartiment Investiţii

Evidenţa persoanelor

autorizatii trafic greu

Compartiment Mediu

Protecţie civilă

Poliţia locală

Casa de Cultură

Despre oraş

Alte informaţii

Știri

Măsuri pentru combaterea ambroziei

Clic pe imagine pentru a mări
  Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că în conformitate cu Legea nr. 62/2018, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și răspândirii ei pe terenurile intravilane sau extravilane, iar în cazul prezenței acesteia, pentru eliminarea ei.

  În scopul distrugerii și a prevenirii răspândirii ambroziei, se impune desfășurarea periodică a unor lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri trebuie efectuate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.

  Având în vedere HG 707/2018, art. 2 și 3, în perioada următoare, începând cu data de 7 mai 2021, angajați ai Primăriei Municipiului Lugoj, având atribuții în acest domeniu, vor face verificări pentru identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia.

  Nerespectarea prevederilor obligațiilor legale privind combaterea ambroziei constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. Nerespectarea prevederilor din avertisment se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice;


07.05.2021

Ultimele zece Știri: