Miracolul firii, graţia divină sau harul întrupat din frumos sigilează destinul unui ţinut ori al unui oraş conferindu-i atribute de perenitate. Lugojul a rimat dintotdeauna armonios cu muzică, iar locuitorii săi au deslusit în arta cântecului coral virtualităţi cultivate iniţial ca expresie a unui puternic sentiment identitar de afirmare patetică a conştiinţei naţionale şi apoi de desăvârsire a unor înzestrări native excepţionale transmise de la o generaţie la alta instituind astfel o nobilă tradiţie.

Bucuria de a cântă devenea un liant spiritual, iar dintre toate corurile urbei se detaşa prin entuziasmul şi ardoarea comuniunii sufleteşti a membrilor săi cel condus de Ion Vidu, reputat pedagog şi compozitor, autorul unor lucrări generoase ce înnobilează patrimoniul muzicii corale. Succesorii săi, maeştrii Filaret Barbu şi Dimitrie Stan i-au continuat cu sârg şi devoţiune opera, lărgind substanţial repertoriul formaţiei, menţinând vie emulaţia artistică şi consolidând prestigiul naţional al corului.

Traseul ascendent al biografiei coralei Ion Vidu care fiinţează sub egida Casei de Cultură şi este patronată de Municipalitatea Lugoj, se întregeşte în chip limpede şi convingător prin preluarea baghetei, în 1968, de către un muzician înzestrat şi impetuos, profesorul Remus Taşcău, care în pofida tinereţii îşi impune consecvent şi tenace un program estetic personal îndrăzneţ şi novator, împlinit exemplar în cei aprope şase lustrii de prezenţă neîntreruptă în faţa pupitrului.

Format la şcoala clujeană a unor magiştri de anvergură ca Dorin Pop, Tudor Jarda sau Dan Voiculescu tânărul dirijor şi-a nuanţat în timp viziunea şi capacitatea de a modela ansamblul, autoritatea sa fiind rezultantă îngemânării unui larg orizont artistic cu o sensibilitate mereu trează şi un temperament înnăscut pentru o asemenea menire ce solicită deopotrivă rigoare şi cutezanţă, interiorizare şi patos, reflexivitate şi putere de sugestie, pasiune şi pronunţat contur expresiv al interpretării, iar mai presus de toate, forţa iradiantă a vocaţiei artistice.

În structura repertoriului coralei Ion Vidu aveau să se regăsească peste patru veacuri de creaţie muzicală, de la Palestrina şi Monteverdi, la Poulenc şi Milhaud, fără a omite, desigur, fecundele incursiuni în baroc, clasicism sau romantism precum şi strălucitele abordări ale operelor autorilor români, de la Sabin Drăgoi, Martian Negrea şi Paul Constantinescu (premiul Uniunii Compozitorilor acordat pentru tălmăcirea lucrării Mioriţa) la Sigismund Toduta, Tudor Jarda, Alexandru Pascanu sau Adrian Pop.

În fastele sale răgazuri confesive profesorul Remus Taşcău îşi reaminteşte cu fervoare adumbrită de o stenică melancolie de prima sa iubire înfiripată în anii de studiu temeinic la Coservatorul clujean: regia de operă. Asista la reprezentaţii îndeosebi din culise copleşit de sonorităţi şi stări emoţionale intense, vibrând la tot ce se întâmpla în acel spaţiu sacralizat de autenticitatea trăirilor transfigurate artistic prin forţa de sugestie a harului.

Avea să se întâlnească atunci şi să dialogheze fecund în plan imaginativ cu un personaj colectiv care avea să-i sigileze emblematic destinul de muzician impetuos, irezistibil atras de gândul afirmării: corul, în varii întrupări şi componente, de la masivitatea statuară a celui de operă sau oratorie la supleţea şi versatilitatea polimorfă a unui ansamblu cameral. Mistuitoarea pasiune pentru dirijat dăltuind efigii sonore memorabile va compensa în timp înclinaţia virtuală către universul liric iar nostalgia unui concert de coruri celebre din opere rămas în faza de proiect sentimental avea să resuscite idealurile unei tinereţi artistice tumultuoase.