Relaţii cu publicul

Căutare în ştiri

Servicii ON-LINE

Primăria Lugoj

Consiliul Local

Documente publice

Urbanism

Buget local

Achiziţii Publice

Compartiment Investiţii

Evidenţa persoanelor

autorizatii trafic greu

Compartiment Mediu

Protecţie civilă

Poliţia locală

Casa de Cultură

Despre oraş

Alte informaţii

Știri

Pe agenda municipalității
n această perioadă sunt n curs de desfășurare o serie de lucrări de investiții n municipiu. Proiectul de sistematizare urbanistică cu amenajarea unor locuri de parcare n zona blocurilor nr. 2 - 8 din cartierul Cotu Mic, din apropierea troiței se află n fază foarte avansată de execuție. Au fost montate rigolele, aleile sunt dalate, au fost amenajate locurile de recreere și a fost deja turnat primul strat de asfalt, urmnd să fie turnat stratul de uzură. n perioada următoare se vor planta arborii ornamentali și gazonul.

Continuă lucrările la rigole și accese pentru cetățeni pe primul tronson (asfaltat n ultima parte a anului trecut) al drumului Tapia - Armădia.

Au nceput și lucrările de sistematizare n cartierul Timișoarei 110 unde n prezent se montează bordurile și se pregătește carosabilul pentru asfaltare.

n cursul săptămnii viitoare demarează lucrările la un alt important proiect de infrastructură din municipiu. Este vorba de amenajarea Oborului, proiect care se va desfășura pe parcursul următoarelor 4 luni și va schimba complet fața acestui loc astfel nct să ofere condiții civilizate desfășurării activității de comerț dar și locuri de parcare. n perioada 23 mai - 5 septembrie, activitățile din Piața Obor se vor muta provizoriu pe strada Traian Vuia, pe terenul de sport și de antrenament de la fostul Centru Hipic. Locația beneficiază de instalație de apă și toalete ecologice. Parcarea autoturismelor se va face pe strada Traian Vuia, pe partea dreaptă, pe terenul situat vis a vis de fostul Centru Hipic.

A fost emis ordinul de livrare a utilajelor pentru reparația carosabilului deteriorat n urma intervențiilor la rețelele de apă și canalizare din oraș.

Programul de reabilitare a trotuarelor prin dalare a nceput și n prezent se execută lucrări pe Splaiul Morilor. n perioada următoare vor demara și lucrările de asfaltare a unor trotuare din municipiu, prima stradă pe care se va interveni fiind strada Tapiei.

Lucrările de balastare a unor străzi din municipiu este aproape de final. Au fost balastate trei drumuri din cartierul MAN care nu sunt incluse n programul de asfaltări din acest an și strada Agriculturii lucrările urmnd să continue pe strada Șirul Islazului.

n cursul săptămnii viitoare vor ncepe lucrările de reparații prin plombare a străzilor. ncepnd cu strada Buziașului vor fi executate reparații prin plombare pe o suprafața de 9.000 mp pe străzi de pe ntreg teritoriul orașului.


17.05.2017

Ultimele zece Știri: